Trudeau, discurs istoric în Parlamentul European: „CETA nu este doar despre comerț”. Mesajul premierului canadian pentru guvernele naționale

Trudeau, discurs istoric în Parlamentul European: CETA nu este doar despre comerț. Mesajul premierului canadian pentru guvernele naționale
Premierul canadian Justin Trudeau
Publicat: 16/02/2017, 17:20

„CETA nu este doar despre comerț, importuri și exporturi, pentru profit. Acordul are ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor (…) CETA va facilita comerțul și crearea de locuri de muncă și se va asigura, de asemenea, că guvernele vor continua să fie în măsură să protejeze cetățenii, mediul și siguranța alimentară, precum și bunele practici în investiții (…) Dacă avem succes, CETA va deveni un model pentru toate viitoarele astfel de acorduri ambițioase. Dacă nu, acesta ar putea fi unul dintre ultimele astfel de acorduri”, a declarat Justin Trudeau, la o zi după ce Legislativul Comunitar a aprobat acordul comercial UE-Canada.

Trudeau a mai afirmat că „în aceste vremuri, trebuie să alegem să conducem economia internațională, nu să fim subiecte ale capriciilor sale”.

„Sunteți un jucător esențial în abordarea provocărilor cu care ne confruntăm în mod colectiv ca o comunitate internațională. Într-adevăr, întreaga lume beneficiază de o Uniune Europeană puternică”, a mai spus premierul canadian.

La rândul său, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că acordul va fi primul pas pentru a consolida încă o dată relația dintre Europa și Canada, dar și legătura cu America.

„Canada va fi o țară foarte importantă în consolidarea legăturii între Europa și America, în general (…) Este pentru prima dată când un premier canadian se adresează Parlamentului European. Premierul Trudeau a lansat un mesaj foarte bun pentru noi. Acordul va susține creșterea economică și va fi util în combaterea șomajului și va reduce birocrația. Acest acord va fi primul pas pentru a consolida încă o dată relația dintre noi și Canada”, a spus Tajani, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Canadei.

Aceeași idee a fost exprimată și de Trudeau, care a menționat faptul că acordul va îmbunătăți relația dintre UE și Canada și că ambasadorul canadian, desemnat pe lângă Uniunea Europeană, Stéphane Dionsi, „va fi vocea Canadei în implementarea acestui acord”.

Întrebat ce anume din Acordul Economic și Comercial Complet va încerca să includă și în renegocierea Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), Trudeau a detaliat: „CETA este un angajament pentru creșterea economică, pentru a proteja capacitatea guvenelor de a apăra valorile noastre, principiile și drepturile pe piața muncii (…) Acest acord nu se concentrează asupra oportunităților comerciale, ci asupra importanței guvernelor de a-i putea proteja pe cetățenii săi (…) Când voi vorbi cu partea americană, vom fi motivați de dorința de a amplifica reușita cetățenilor”.

Întrebat cum răspunde îngrijorărilor venite din partea cetățenilor cu privire la efectele acestui acord, Antonio Tajani a subliniat faptul că CETA este un „acord pozitiv” și un „susținător important al clasei de mijloc”.

„Un alt punct fundamental: Canada și UE împărtășesc aceleași valori și percepții că nu putem construi o economie puternică dacă nu protejăm mediul și drepturile pe piața muncii, care sunt esențiale. Nevoia de a progresa într-un mod responsabil, pentru toate generațiile, la toate nivelurile, sunt valori pe care le împărtășim (…) Există anxietate, într-adevăr. Acest acord este o oportunitate să arătăm nu numai că am auzit anxietatea oamenilor, dar că vom lucra împreună să o eliminăm, să demonstrăm că putem construi responsabil un viitor plin de oportunități pentru toată lumea. Asta va reuși CETA”, a declarat, la rândul său, Justin Trudeau.

„Conversațiile pe care le-am avut la Washington și, aici, în Strasbourg sunt ancorate în același lucru: o recunoaștere a faptului că executivele trebuie să se implice mai mult în direcția creșterii economice și în crearea de oportunități pentru toată lumea (…) Acestea sunt lucrurile la care trebuie să lucrăm. În contextul în care trăim într-o lume globalizată, cum ne asigurăm că transformăm asta într-o serie de oportunități pentru micile întreprinderi și pentru cetățenii noștri. Aceasta este provocarea noastră”, a mai spus premierul canadian.

Președintele Parlamentului European a ținut să sublinieze faptul că CETA „nu este un acord pentru a ajuta multinaționalele”.

„Va trebui să muncim tot timpul pentru a reafirma prietenia și acordurile comerciale (n.r – SUA-UE) (…) CETA nu este o chestiune politică, este o chestiune socială (…) Pentru a da un răspuns cetățenilor noștri, în lupta cu schimbarea climatică și pentru a apăra mediul, pentru a reduce povara birocrației. Acest acord nu e un acord pentru cei mari, ci pentru cei mici. Prioritatea sunt cetățenii noștri și cetățenii canadieni (…) Cred că relațiile dintre UE și Canada sunt foarte importante pentru a conduce către îmbunătățirea legăturii cu SUA”, a mai spus Tajani.

URMĂREȘTE CONFERINȚA DE PRESĂ

Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul Economic și Comercial Complet (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada, cu o miză importantă pentru România, întrucât permite operaționalizarea acordului dintre țara noastră și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017. Ratificarea de către Parlamentul European este doar o etapă intermediară, iar înțelegerea va intra în vigoare provizoriu, întrucât documentul trebuie să fie aprobat de organele legislative ale statelor membre.

Tratatul, descris de prim-ministrul canadian drept unul„esențial în materie de schimburi economice și investiții progresiste” a fost ratificat, miercuri, de Parlamentul European, cu 408 de voturi „pentru”, 33 de abțineri și 254 de voturi „împotrivă”, scrie presa internațională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
CAUZA OFICIALĂ a morții lui Silviu Prigoană. Autopsia s-ar fi terminat, care este verdictul medicilor...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
EXCLUSIV | 'L-am blestemat! A murit la 5 ani de la pierderea copilului meu!'
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat...
Cât câştigă pe lună un dezvoltator de software. Toate companiile din România au raportat creşteri...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Medicii legiști au dezvăluit cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce scrie în raportul medico legal
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
🔧SECRETUL MECANICULUI🔧Pe ce parte montezi cele mai bune anvelope?
Prinţul moştenitor saudit susţine că Israelul comite „genocid” în Gaza
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Marele actor pe care România l-a pierdut. A fost unul dintre cei mai talentați actori...
Adriana Bahmuțeanu apel disperat! Nu este lăsată să își vadă copiii
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul...
EXCLUSIV Ce au descoperit legistii la autopsia lui Silviu Prigoană. De ce a murit, de...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
EXCLUSIV! Saveta Bogdan, reacție emoționantă după moartea lui Silviu Prigoană: „Îmi plăcea de el, îi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Paradoxal, stresul financiar ne face să cheltuim și mai mult de Crăciun